Lemnul
de stejar și cer se constituie într-o constanță a
materiei prime utilizate la construcții, evidențiind,
primul ca simbol al trăiniciei, al doilea ca ilustrare
a permanentei, o comuniune care poartă cu sine două coordonate
ale existenței taranești. Două coordonate care se confundă, într-o înțelegere nescrisă,
cu omul acestor locuri.
Așezată în mijlocul
unei lumi a veșniciei crucilor de lemn, pe vârf de deal, la
straja satului, biserica de lemn străjuiește de
veacuri spre încântarea ochiului și lauda dibaciei meșterilor țărani.
O tradiție de
un pitoresc legendar se leagă de frumoasele biserici de lemn
ridicate ce mărginește satele dinspre răsărit.
Ca elemente
decorative, peretii bisericilor prezintă cheotori cu crestături complicate la colțuri, bârne cu
rozete, se mai alătură crucile de eroi și cenotafele
multicolore, console cu crestături discrete, grinzi cu motivul frânghiei, întreruptă din loc în loc
de rozete înscrise în cercuri și nu în ultimul rând frumoasele
ancadramente de uși de la naos și pronaos, asociate cu
motivele solare.
Cele mai multe biserici
de lemn au dispărut datorită modei construcției cu
zid, care, în treacăt spus, nu reușește să se încadreze în peisajul
rustic.
Mesaj al dragostei de
neam și al simțămintelor artistice ce au animat pe făuritorii lor,
bisericile din lemn rămân să împlinească peste veacuri frumusețea dealurilor și văilor și
sa îmbogățească minunatul tezaur cultural.
Astfel,
valoarea artistică a acestor monumente este amplificată de măiestria daltuirii diferitelor elemente.
Comentarii
Trimiteți un comentariu